Prevenirea și reacția la manifestări de distorsionare a Holocaustului

Obiective:

• Reflecție asupra importanței combaterii distorsionării Holocaustului;
• Discutarea unor acțiuni concrete care pot fi implementate pentru a reacționa la distorsionarea Holocaustului sau pentru a o preveni.

Număr de participanți: 5-30 persoane
Durată: 90 minute

Descrierea activității:

1. Formatoarea/Formatorul explică participanților că în această sesiune vor aborda nu numai responsabilitatea de a reacționa la și de a preveni distorsionarea Holocaustului, ci și modalități concrete de a face acest lucru. Mai întâi vor viziona scurte materiale video, iar după aceea vor discuta câteva studii de caz.
2. În cele două materiale video (un minut fiecare), doi supraviețuitori ai Holocaustului își împărtășesc perspectivele privind distorsionarea și negarea Holocaustului:
   • Materialul video 1: Alan Brown – Nu ignorați, reacționați
   • Materialul video 2: Nina Kaleska – Nu le dați o platformă

3. Ori de câte ori se folosesc înregistrări video ale supraviețuitorilor Holocaustului, este important să se ofere participanților o scurtă biografie a acestora, chiar dacă (sau mai ales dacă) înregistrarea video reprezintă doar o mică parte a mărturiei. Acest lucru reprezintă o modalitate de a le păstra vie amintirea și de a-i onora, precum și de a evita utilizarea mărturiilor fără o contextualizare adecvată. Iată o scurtă biografie a fiecăruia dintre cei doi vorbitori, care poate fi împărtășită cu participanții:

Alan A. Brown (Braun) s-a născut în 1928 în Miskolc, Ungaria. La 16 ani, a fost trimis împreună cu tatăl său la o mină de cărbune din Kosice. Împreună au fost deportați într-un lagăr din Sopron, în lagărele de muncă din Feldbach, Austria și, în cele din urmă, la Neuhaus. Tatăl său a murit în aprilie 1945, la o zi după eliberarea lagărului. Toate rudele sale au fost ucise în lagăre de concentrare. A emigrat în Statele Unite și, după un timp, s-a stabilit în Windsor, Canada.

Nina Kaleska s-a născut pe 11 aprilie 1929 în Grodno, Polonia (în prezent Belarus). A fost deportată împreună cu sora ei la Auschwitz în 1941. Sora ei a murit la trei luni după ce au ajuns acolo. Nina s-a îmbolnăvit de mai multe ori în lagăr și a reușit să își revină cu ajutorul unei femei pe nume Martha, care lucra acolo. A fost forțată să participe la un marș al morții și, în cele din urmă, a fost eliberată de forțele aliate pe 5 mai 1945. A emigrat mai întâi în Anglia și apoi în Statele Unite cu ajutorul American Joint Distribution Committee.

4. Formatorul/Formatoarea implică participanții într-o discuție bazată pe cele două materiale video, invitându-i să împărtășească răspunsurile la următoarele întrebări:
   • Dintre cele două perspective, cu care rezonați cel mai mult? De ce?
   • Dl. Brown a spus că îi era foarte greu să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat, dar discuția cu studentul l-a făcut să înceapă să o facă, chiar dacă îi era greu. Ce credeți că l-a făcut să se răzgândească?
   • De ce credeți că dna. Kaleska consideră că nu ar trebui să intrăm în discuții cu persoanele care neagă Holocaustul, pentru a nu le oferi o platformă de exprimare? Credeți că ar spune același lucru despre persoanele care distorsionează Holocaustul? De ce? De ce nu?
   • Formatoarea/Formatorul explică următoarele:
     • a nu le oferi oamenilor o platformă pentru a-și exprima antisemitismul și negarea Holocaustului nu înseamnă doar a refuza să dialogăm cu ei. Acest lucru implică, de asemenea, o responsabilitate de a limita răspândirea mesajului lor și de a le oferi tinerilor instrumentele necesare pentru a-l contracara.
     • combaterea distorsionării Holocaustului necesită atât eforturi pentru a preveni manifestarea acesteia, cât și pentru a reacționa atunci când se manifestă. Cele două materiale video arată cum au reacționat oamenii atunci când s-au confruntat cu negaționiști. Cu toate acestea, o componentă importantă a abordării negării și distorsionării Holocaustului este prevenția.
5. Fiecare participant/ă este invitat/ă să se gândească la distincția dintre reacția la distorsionarea Holocaustului și prevenirea distorsionării Holocaustului, utilizând modelul din Anexa 1. După ce participanții reflectează individual, formatorul/formatoarea invită câteva persoane care doresc să împărtășească ceea ce au scris. După ce prima persoană își împărtășește reflecțiile, următorii participanți trebuie doar să adauge (sau să contrazică, dacă este cazul), dar nu să repete ceea ce s-a spus deja. Formatoarea/Formatorul adresează participanților următoarele întrebări:
   • Vă puteți gândi la unele situații în care sunt necesare atât măsuri preventive, cât și măsuri reactive?
   • De ce credeți că sunt necesare ambele tipuri de măsuri în aceste situații?
6. Formatorul/Formatoarea informează participanții că vor discuta câteva studii de caz, pentru a reflecta în continuare asupra măsurilor concrete de reacție la distorsionarea Holocaustului sau de prevenire a acesteia. Participanții sunt rugați să lucreze în grupuri de 4-5 persoane. Fiecare grup primește un studiu de caz pe care trebuie să îl analizeze pe baza următoarelor întrebări:
   • De ce credeți că persoanele din acest scenariu au distorsionat Holocaustul și/sau genocidul romilor?
   • De ce credeți că ceilalți oameni din acest scenariu s-au comportat așa cum au făcut-o?
   • Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai bună cale de acțiune în această situație? Care sunt persoanele cele mai în măsură să răspundă – cele din contextul imediat al incidentului, alte persoane din școală sau din afara școlii, sau o combinație a acestora?
   • Care sunt oportunitățile provocate de incident? Pe lângă riscurile care trebuie abordate imediat, incidentul poate crea oportunități de a avea un impact pozitiv prin răspunsuri educaționale pe termen mai lung.
   • Ce fel de măsuri preventive ați lua pentru a vă asigura că această situație nu se repetă/agravează?
7. Fiecare grup prezintă. Mai întâi, citesc cu voce tare studiul de caz pentru ceilalți participanți, apoi își împărtășesc reflecțiile.
8. După prezentările tuturor grupurilor, formatoarea/formatorul implică participanții într-o discuție de reflecție bazată pe următoarele întrebări:
   • Cum a fost pentru dumneavoastră să analizați cazuri concrete de distorsionare a Holocaustului și să vă gândiți la diferite măsuri ce ar putea fi luate?
   • În ce măsură se întâmplă astfel de incidente în școala/organizația/comunitatea dumneavoastră?
   • V-a surprins ceva din prezentările celorlalte grupuri?
   • De ce, în general, unii oameni sunt mai dispuși/capabili să reacționeze?
   • De ce este importantă predarea adevărului despre Holocaust, chiar dacă contextul în care trăim nu încurajează acest lucru?
9. Formatoarea/Formatorul subliniază cât este de important ca profesorii să discute cu tinerii atunci când aceștia se implică în distorsionarea Holocaustului și să le pună întrebări pentru a înțelege cauza, ce surse de informare folosesc, cu ce grupuri se identifică, dacă sunt doar neinformați sau au convingeri antisemite și antidemocratice puternice etc. Aflarea răspunsurilor la toate aceste întrebări este o sursă importantă de informații în vederea dezvoltării unor procese de intervenție și prevenție semnificative. Mai mult, o astfel de discuție poate indica expunerea la activități extremiste sau implicarea în acestea. Dacă acesta este cazul, este mai bine ca problema să fie abordată din timp pentru a preveni orice escaladare ulterioară, cum ar fi comportamentul violent. Este recomandabil să se lucreze în colaborare cu alți profesioniști în educație, psihologi și specialiști în domeniul extremismului violent, mai degrabă decât să se încerce rezolvarea unei astfel de probleme de unul singur. Deoarece manifestările distorsionării Holocaustului pot apărea și apar în momente imprevizibile în procesul educațional, este important să se răspundă la aceste incidente într-un mod care să aibă în vedere simultan patru aspecte:
   • Răspunsul trebuie să protejeze orice potențială victimă / potențiale victime;
   • Răspunsul nu trebuie să denigreze sau să insulte persoana pentru opiniile pe care le are. Acest lucru are în vedere drepturile copilului și de faptul că profesorul și elevul vor trebui, cel mai probabil, să lucreze împreună în viitor;
   • Răspunsul trebuie să aplaneze orice conflict care poate apărea în urma unui comentariu, lăsând în același timp spațiu pentru a reveni asupra problemei la o dată ulterioară; și
   • Răspunsul nu trebuie să deranjeze procesul educațional. Nu trebuie permisă neglijarea completă a procesului educațional și nerespectarea dreptului celorlalți elevi/participanți.